Rețeaua nu se vinde doar

Prima dată când mi-a fost explicată „crearea de rețele”, nu a fost prea bună. Îmi amintesc că am ascultat un prieten care continuă punctele mai fine ale ambarcațiunii. "Nu glumesc!" el a continuat: „trebuie să ții cafeaua și prăjiturile cu mâna stângă, pentru a putea strânge mâinile oamenilor cu cea dreaptă!” Abia a început un seminar în colegiul de afaceri, care a trecut de gândurile conexiuni.  Cred că ai putea spune că am fost respins. Am ajuns acasă, am pornit Facebook și am scribit un mesaj de stare:

„Nu mă interesează 100% să lucrez în rețea cu nimeni. Vreodată"

Simplu, furios și la obiect. Au început doar 30 de secunde pentru ca comentariile să înceapă să răspundă. În acele zile, aveam o mulțime de prieteni de Facebook care erau pregătiți și dispuși să ofere o opinie despre aproape orice mesaj de stare cu care puteam veni. Nu au lipsit niciun comentariu pentru acesta, de la aplauze susținute din grupul Fight Club până la gâlgâie de la American Psychos la antrenament, aveam o opinie diversă în fața mea.

Așa că aici am fost, așezat în camera mea de cămin, gândindu-mă că - pentru cineva căruia nu-i place rețeaua - am destul de mulți oameni aici cu care interacționez, fac schimb de gânduri și le prezint celorlalți prieteni. A trebuit să spun, deloc o rețea proastă. Asta a fost acum 7 ani.

La fel ca politica de birou, înveți rapid că rețeaua este un joc pe care trebuie să-l joci indiferent dacă vrei sau nu. Chiar și de nu joacă, te joci (tăcerea meșteșugurilor o imagine substanțială pentru tine). Dar, în timp ce ideea de a-mi smulge o farfurie cu scheluri de ciocolată pe mâna stângă pentru a-mi scutura palma unui costum mustățit mi-a făcut rău, ideea de a face rețea pe net nu mi se părea atât de rău.

Câteva autoinvenții mai târziu și am îmbrățișat în sfârșit tehnologia socială dincolo de Facebook. Aici am descoperit cât de magic este de fapt „rețeaua”. Există puține sentimente la fel de ușoare, precum amintirea faptului că o întrebare fără răspuns poate fi externalizată la mii de oameni pe Quora sau contul meu de Twitter. Sau că o strângere de fonduri poate atrage 50 de invitați în zece minute pe Facebook. Sau chiar că cinci dintre arterele mele preferate și pot viziona un videoclip YouTube împreună pe Google+.

Mulți dintre voi care citiți acest lucru s-ar putea să nu se gândească la acest lucru la rețea, în sine. Dar aceasta este de fapt foarte definiție de retea. Unirea oamenilor și a vedea ce se întâmplă. Mitul omului făcut de sine este veste veche. Știm de multă vreme că bărbatul (sau femeia) nu este insulă. Oamenii adoră să ajute oamenii și le place să ajute și mai mult atunci când barierele sunt reduse. Bucuria pe care eu o primesc personal de la conectarea oamenilor este inegalabilă - și o pot face în pijamale. La fel cum o lumânare nu își pierde flacăra din aprinderea alteia, bunăvoința și interconectarea se autopropulsează. Asta înseamnă „magia rețelei”.

Social media este, desigur, instrumentul perfect pentru acest fel de magie. Accelerează procesul și crește o familiaritate inconștientă între oameni, chiar dacă nu interacționează unul cu unul (de câte ori, de exemplu, simți că știi ce se întâmplă în viața unui prieten pe Facebook fără de fapt n-am vorbit cu el sau ea de ani de zile).

Dar rețeaua nu este tot soarele și zmeura. Poate dura persistență și răbdare. Nu pare așa în lumea tranzacțională rapidă a internetului, dar, de obicei, doar o parte dintr-o relație de rețea poate fi favorizată pe rețelele de socializare. Restul trebuie făcut în altă parte - la birou, la cafenea, la avion, la pub sau la clasă. În timp ce barierele geografiei și timpului pot separa oamenii de a împărtăși vreodată un gin și un tonic personal, multe dintre relațiile mele online s-au transformat în e-mailuri lungi, trimiteri pentru locuri de muncă sau - în cazul în care scriu acest lucru - au luat chiar forma de a deveni scriitori pentru blogul altcuiva.

Deci, renunță. Te vei duce la rețea. Nu contează cu cine rețeați sau pentru ce. Nu mai este doar pentru tipurile de afaceri. Cu cât acționezi mai mult de parcă nu ești implicat, cu atât pierzi ocazia de a face ceva puternic.

La naiba, să o facem împreună.